Nouă dintre răniții accidentului de pe A2 rămân internați la Floreasca

Nouă dintre răniții accidentului de pe A2 rămân internați la Floreasca
Publicat: 13/07/2014, 20:05
Actualizat: 02/02/2019, 04:04

Una dintre persoanele în stare gravă are traumatism cranio-cerebral, iar o alta, politraumatisme, a mai precizat coordonatorul SMURD București, Bogdan Oprița.

La Floreasca au fost aduși 14 dintre răniții în accidentul de pe A2. Cinci dintre aceștia, după ce au fost examinați de medici, nu au necesitat internare.

Alți șapte răniți au fost transportați la Spitalul „Sf. Pantelimon”, șase la Bagdasar-Arseni, iar unul, la Elias.

Toate persoanele aduse la spitale din Capitală au fost rănite în accidentul în care au fost implicate un autocar al unei firme private de transport și un autoturism.

Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe sensul de mers spre litoral, la kilometrul 23, unde autocarul ar fi fost acroșat de autoturism, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat pe o parte.

Polițiștii spun că autocarul ar fi fost acroșat din lateral de un autoturism condus de o femeie. Cei doi șoferi au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Autocarul a fost ridicat șí repus pe roți cu ajutorul unor utilaje și va fi inspectat din punct de vedere tehnic, au precizat reprezentanții Poliției Rutiere.

În autocar se aflau 43 de persoane. Pasagerii care nu au fost răniți au fost preluați de microbuze ale aceleiași firme de transport.

Circulația pe A2 a fost restricționată temporar pe o bandă, din cauza accidentului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Turneul lui Taylor Swift ar putea modifica strategia Băncii Angliei
×